edz

Cine suntem?

 

Înființată în 2004, având puncte de lucru la Bucureşti şi Galaţi, EURODEZVOLTARE SRL furnizează servicii profesionale de consultanță și management în domeniul accesării de fonduri nerambursabile, pentru sectorul public și privat.
EURODEZVOLTARE SRL este formată dintr-o echipă tânără și dinamică, care și-a propus să identifice cele mai bune soluții și oportunități pentru afacerile dumneavoastră.
Are la bază experiența unui grup de specialişti, care de peste 23 de ani își oferă serviciile în domeniul accesării fondurilor europene, dezvoltând peste 300 de parteneriate public-private în nordul Italiei (în special in regiunile Veneto, Trentino și Lombardia). Grupul din Italia deține birouri regionale la Verona, Trento, Mantova, Rovigo și este format dintr-o echipă de 35 de consultanți permanenți și peste 140 de colaboratori, specializați în atragerea de finanțări nerambursabile, pornind de la dezvoltarea ideii de proiect, redactarea proiectului, identificarea și atragerea de parteneri, implementarea activităților și continuarea lor după încheierea perioadei de finanțare.

Experienta relevanta a EURODEZVOLTARE se axeaza pe trei directii:

 

Prima se referă la formare: societatea este implicată în proiectarea de programe de formare profesională continuă în conformitate cu legislația în vigoare și cu nevoile de formare identificate prin analiza pieței de muncă locale, regionale și naționale, în organizarea și desfășurarea acestor programe ținând cont de calitatea procesului și a rezultatelor prin utilizarea unor formatori certificați și experți în domeniul vizat și a unor metode și mijloace inovatoare de formare care pun pe primul plan dobândirea de competențe. In ultimii cinci ani, societatea a format 780 de persoane, din care: în turism 591, în comerț 39, în industria alimentară 34, în metal-mecanică 116. Chiar daca expertiza EURODEZVOLTARE vizeaza mai ales domeniile turism-hoteluri si restaurante, comert, industria alimentara si metal mecanica, precum si formarea de competente cheie, experienta si reteaua de formatori romani si transnationali ne recomanda ca specialisti in formare profesionala.

Cea de-a doua direcție în care societatea are o experienta bogată este orientarea si consilierea profesională, activitati pentru care sociatatea este acreditată, oferind informații, servicii de orientare, inclusiv pentru alegerea programelor de formare și alcătuirea planului în carieră, consiliere profesională individualizată și de grup, pentru căutarea și găsirea unui loc de muncă sau pentru schimbarea locului de muncă.

Cea de-a treia direcție în care societatea are experiență este medierea. Pentru proiectele deja implementate, EURODEZVOLTARE a organizat o serie de job-cluburi prin care a pus in legatura forta de munca locala cu angajatorii locali; prin aceste tipuri de activitati, a reusit sa medieze angajarea a 147 de persoane din totalul participantilor la cursurile de formare din domeniile turism, comert, industrie alimentara, metal-mecanica. Astfel, societatea a fost implicata ca partener in 22 de proiecte, in care a format someri pentru ocupatii din domeniile mentionate si a raspuns de organizarea vizitelor de studii si de bune practici si a stagiilor de practica la agentii economici. EURODEZVOLTARE incheiat in calitate de beneficiar un nr. de 8 proiecte, finantate din POSDRU 2007-2013, cu un buget total de 2.500.000 euro, 46.729.415 lei, care au vizat 1861 persoane, orientate si formate.

Principalele activitati:

 

  • Organizarea de cursuri și programe de calificare, specializare, perfecționare și formare managerială în scopul dezvoltării unei cariere;
  • Organizarea de activități transversale și de susținere petru etapa de formare, ca de exemplu orientarea, asistența la încadrarea în muncă, organizarea de vizite de studiu, întâlniri, seminarii și evenimente;
  • Organizarea de activități de formare și de susținere pentru dezvoltarea resurselor umane în parteneriat cu instituții și agenții locale și internaționale;
  • Evaluarea competențelor personalului, conform standardelor profesionale cerute de piață, ca suport de monitorizare a rezultatelor acțiunilor formative;
  • Evaluarea personalului de specialitate sau managerial pentru firme locale sau în colaborare cu instituții din Uniunea Europeană;
  • Consultanță în analiza și prognoza organizațională în funcție de obiectivele de dezvoltare a resurselor umane;
  • Consultanță și asistență în planificarea strategică și operativă ca suport al activității de control și de gestionare a IMM-urilor;
  • Consultanță și asistență în reorganizarea firmelor și în dezvoltarea acestora conform cerințelor reale ale pieței pe baza unei gestionări eficiente a activităților comerciale;
  • Consultanță și asistență în proiectarea, scrierea, gestionarea și implementarea de proiecte cofinanțate din FSE.