Rusu Lenuta – Echipa extraordinara, serioasa, cu instructori si profesori de exceptie.

Popescu Sorina Nicoleta – Cursul ne-a ajutat sa comunicam mai bine cu pacientul, sa ne structuram mai bine informatiile. Colaborarea foarte buna, cursul bine organizat, materiale didactice foarte bune.

Tuga Mihaela – Participarea la aceste cursuri ma ajuta, sigur, in cresterea si educarea propriului copil, iar poate in viitor, la cresterea celui de-al doilea copil. Cat priveste cariera, sper sa reusim sa punem in practica ceea ce am invatat. Colaborarea cu echipa a fost una foarte buna, membrii ei sunt bine pregatiti profesional.

Dodoc Petria – A fost o colaborare buna, am acumulat multe cunostinte in meseria de Baby sitter.

Petrescu Vasile – Am apreciat in mod deosebit colectivul si atmosfera in care s-a desfasurat cursul.

Oarza Mihaela – Participarea la curs ma ajuta sa-mi imbunatatesc modul de ingrijire a copiilor din aceasta generatie.

Diaconu Mihaela – A fost o colaborare foarte frumoasa. Mi-a placut tot ce ni s-a predat la curs.

Tudosa Jana – Cursul mi-a amintit de cat de frumos se poate creste un copilas mic.

Ursache Eugen – Cursul mi-a dat posibilitatea practicarii acestei meserii. Colaborarea cu dumneavoastra a fost foarte buna, placuta, de bun augur.

Filip Iulia – Colaborarea cu echipa: Excelenta!

Tronariu Helene – Cursul a fost predat foarte bine de catre doamnele profesoare care ne-au oferit informatii foarte bune si precise. Participarea la curs m-a ajutat mult deoarece in viitor as vrea sa am grija de un copil.

Gheorghe Elena – Am descoperit lucruri noi: respectul fata de cei batrani, aflati in suferinta. Colaborarea a fost interesanta.

Vintila Cornelia – Lucrand ca infirmiera pe sectia Neurologie, lucrez foarte mult cu batranii, deci acest curs imi este de folos in cariera mea. Colaborarea cu echipa a fost foarte buna, cursurile au decurs foarte usor.

Dragomir Elena – Mi-a placut colaborarea cu dumneavoastra si chiar imi doresc sa mai particip la asemenea cursuri. Am fost foarte multumita de participare deoarece am avut foarte multe lucruri de invatat.

Dumitru Anamaria – Am invatat despre respectul pentru cei varstnici, bolnavi si neajutorati, participand la acest curs am invatat sa ne ingrijim si batranii nostri. Colaborare foarte buna, sunteti niste oameni in care poti avea incredere.

Stoica Roxana Alice – Pentru ca sunt infirmiera, cursul m-a ajutat in cariera si bineinteles in plan personal. Colaborarea a fost foarte buna.

Ursache Cristina – Aceste cursuri mi-au fost de mare ajutor in ingrijirea persoanelor in varsta. Colaborarea a fost foarte placuta si educativa.

Samoila Corneluta – Aceste cursuri ne-au ajutat sa aflam cum sa avem grija fata de parintii nostri si de alti batrani. Colaborarea a fost placuta si frumoasa, in echipa.

Matei Nicoleta Carla – Cursurile din cadrul acestui proiect ma ajuta si in plan profesional, si in plan personal. Colaborarea a fost una placuta, caracterizata prin promptitudine, seriozitate.

Manea Cristina – O colaborare frumoasa. As dori sa mai colaboram.

Ion Irinel – Aceste cursuri imi vor fi folositoare in viata. O echipa de pregatire a cursantilor foarte buna!

Ion Elisabeta – Cursul m-a ajutat sa comunic mai bine cu bolnavul.

Marcu Penelopa – Personal, cursul m-a ajutat la mai buna cunoastere a tuturor tehnicilor medicale si de comportament aplicabile unui varstnic bolnav. Colaborare foarte buna, cu materiale didactice foarte importante.

Francu Elisabeta – A fost un curs de instruire si invatare a unor lucruri noi, utile in meseria noastra si pentru viitor. Echipa foarte buna, foarte eficienta. Ramaneti aceiasi! Va stimam si va admiram mult.

Tuchel Cristina Corneluta – Pentru ca sunt ingrijitoare, cursul m-a ajutat in cariera dar si in plan personal. Colaborarea a fost placuta, mi-am facut si noi prieteni.

Mera Mariana – Prin participarea la curs am aprofundat mai bine tehnica de ingrijire a bolnavilor, am asimilat tehnici noi de comunicare, si nu in ultimul rand, prin diploma obtinuta, am primit o certificare a cunostintelor mele. Faptul ca mi s-au pus la dispozitie indrumatori competenti si suport de curs ma face sa afirm ca am colaborat cu o echipa de profesionisti, care au abordat acest curs ca si noi, cu multa seriozitate.

Nicolae Tina Simona – Participarea la cursuri ma ajuta in cariera pentru ca lucrez in domeniu, iar pe plan personal foarte mult deoarece am invatat lucruri care imi pot fi folositoare si in viata personala.

Covaci Valerica – Calificarea noua este binevenita, am invatat multe lucruri folositoare la locul de munca si in viata de zi cu zi. Colaborarea a fost buna, o echipa profesionista!

Curcan Vasilica – Participarea la acest curs m-a determinat sa imi tratez cu mai multa seriozitate meseria si pacientii.

Lurea Simona – Am invatat lucruri noi, care ma vor ajuta pe plan personal. Colaborarea cu echipa a fost foarte buna, am inteles tot ce ni s-a predat.

Oprescu Sanda – Colaborarea a fost foarte buna si echipa profesionista.

Serbanescu Luiza – Avand chiar in familie un batran de ingrijit (mama), de acum imi va fi mult mai usor, stiind ce am de facut, iar pe viitor voi ajuta batranii din camine, o sa-i pot intelege mai bine, voi putea comunica cu ei.

Dumitrescu Georgiana Beatrice – Participarea la cursuri ma ajuta in cariera, dar si in plan personal. A fost o colaborare foarte buna.

Ristea Maria – Cursurile ma ajuta in cariera pentru ca lucrez in domeniu, si in plan personal pentru ca am invatat lucruri noi. Colaborarea cu dumneavoastra a fost buna pentru ca sunteti oameni pregatiti, care ati stiut sa ne instruiti.

Braslasu Andreea Florina – Am primit informatii privind aspectele teoretice si practice. Am invatat lucruri noi despre asistenta medicala a persoanelor asistate si imobilizate la pat.

Mihaila Georgeta – Cunostintele ne vor prinde bine in viitor, la locul de munca, in societate, zi de zi.

Arvunescu Florin – O colaborare extraordinara, oameni foarte competenti, buni didacti, multumim ca v-am cunoscut.

Nae Daniela Ioana – Colaborarea cu echipa dvs. a fost foarte buna, ati fost oameni deosebiti.

Lazareanu Veta – Colaborarea a fost foarte buna, am invatat multe lucruri care ne vor ajuta sa colaboram cu persoanele in suferinta.

Iordache Iulia – Am asistat la prezentarea unor lucruri si probleme interesante.

Pau Ani – Acest curs m-a ajutat sa cunosc mult mai bine meseria pe care o practic.

Nica Paraschiva – Am fost foarte multumita de colaborarea cu echipa dumneavoastra. Exceptional.

Gavriluta Nicoleta – Am avut ocazia sa invat si sa aflu foarte multe lucruri noi, care sunt necesare in viata. Am foarte multumita, ne-a placut colaborarea cu toata echipa.

Paun Violeta – Participarea la curs mi-a imbogatit cunostintele. Beneficiez de o diploma care ne poate ajuta in cariera. Sunteti o echipa minunata, am colaborat foarte bine.

Nistor Nicoleta – Colaborare foarte buna, cu mult respect. Am avut parte de multe momente deosebite.

Constantin Maria – Am mai obtinut o calificare, am primit informatii noi si utile pentru viitor. A fost o colaborare placuta.

Mizileanu Veronica – Pe plan profesional intrevad noi posibilitati de a practica aceasta meserie frumoasa.

Cristea Florina – Sunt o persoana calda si aceste cursuri ma reprezinta. Poate vom avea o noua colaborare.

Tigau Daniela – Colaborarea mi s-a parut foarte instructiva, imi poate aduce beneficii profesionale.

Nenciu Mariana – Colaborarea cu echipa: Foarte buna si eficienta.

Matei Elena Mihaela – Cursurile ne ajuta atat in cariera cat si pe plan personal, am invatat lucruri utile.

Nenu Carmen – Pe plan profesional mi s-au deschis noi orizonturi, mai multe posibilitati de a practica o meserie frumoasa. Pe plan personal am invatat cum sa-mi ingrijesc propriul copil. Ati fost o echipa frumoasa, tanara, cu dorinta de a impartasi lucruri noi, de a avea un cuvant de spus in cresterea si educarea copiilor.

Lepadat Marioara – Echipa: prieteni, colegi, colaborare excelenta.

Nistor Cristina – Am invatat lucruri noi si utile care ne vor fi de ajutor in viitor. Colaborare buna cu echipa.

Dumitru Mariana – Acest curs m-a ajutat pe plan personal, fiind si bunica. Colaborarea cu echipa a fost minunata.

Apostolache Ioana – A fost o colaborare interesanta, utila si placuta.

Dumitru Niculina – Cursul ne-a ajutat sa ne informam corect cu privire la cresterea si ingrijirea copiilor de la varste mici pana la pubertate. Colaborarea cu echipa de proiect: foarte buna.

Lazar Cristina – Participarea la acest curs m-a ajutat atat pe plan personal cat si pe plan profesional. Colaborare excelenta.

Iordache Maria – Am dobandit cunostinte noi si oportunitatea unui loc de munca bine platit in Europa.

Ivan Diana – Am invatat o alta meserie care imi va deschide o noua perspectiva pe piata muncii, si care poate fi prestata si de persoanele mai in varsta.

Marin Emilia – Am avut o colaborare foarte buna cu echipa.

Dramboceanu Nicoleta – Am primit o informare corecta despre cresterea si ingrijirea copilului si Diploma de absolvire.

Stan Doina Violeta – Cursul ma ajuta mult atat pe plan profesional cat si la cresterea nepotilor. Colaborarea a fost foarte buna.

Mihalache Nicoleta – Cursul ma ajuta mult pe plan profesional deoarece lucrez cu copiii (lucrez la pediatrie), iar pe plan personal ma va ajuta la cresterea nepotilor.

Ion Teodora – Colaborarea cu echipa a fost foarte buna. Pentru cateva ore am uitat de stressul zilnic si m-am destins deprinzand lucruri frumoase despre cele mai frumoase si sincere fiinte, adica copiii.

Tunaru Mariana – Mi-am imbogatit cunostintele, am aflat lucruri noi care ma pot ajuta in meseria de Baby sitter, dar si sa fac fata oricarei situatii, in viata de zi cu zi. Personalul a fost bine pregatit si ne-a facut placute orele de curs. Discutiile referitoare la temele de curs au fost pe intelesul meu, sunt foarte multumita.

Viada Adriana – Am aflat lucruri noi, care mi-au placut, am invatat lucruri noi si utile pentru viitor.

Anitei Gabriela – Participarea la cursuri mi-a dat oportunitatea de a avea un loc de munca nou

Cochior Angela – Echipa a fost foarte receptiva la intrebari, ni s-au oferit raspunsuri la toate intrebarile.

Scica Cristina – A fost o echipa unita si am avut o colaborare buna.

Petrache Angela – Am avut o colaborare foarte buna, cu calm si intelegere.

Chitic Coca – Colaborare frumoasa, mi-am imbunatatit cunostintele de ingrijire a unui copil.

Ferent Carmen – Am avut o colaborare foarte frumoasa, atractiva, interesanta.

David Minodora – Am invatat lucruri noi care imi vor fi foarte utile in ceea ce-mi doresc sa realizez.

Enea Gabriela – Echipa unita, comunicare foarte buna, implicare 100% la curs.

Vacaru Daniela – In primul rand am invatat lucruri noi si utile. Schimbul de informatii ne ajuta sa folosim toate aceste cunostinte cat mai eficient. Se stie ca o buna comunicare in echipa duce la o buna desfasurare a activitatii. Consider ca a fost o colaborare foarte buna, care va avea ca rezultat o realizare rapida si eficienta a sarcinilor.

Postolache Stela – Totul a fost asa cum m-am asteptat, adica bine.

Ciobanu Silvia – Participarea la cursuri m-a ajutat la imbunatatirea cunostintelor

Pantiru Carmen Lacramioara – Cursurile ma pot ajuta la promovarea in cariera sau poate la gasirea unui alt job. Echipa: persoane foarte comunicative, ne-au oferit explicatii pentru orice nelamurire, cu rabdare.

Stote Manuel Cristinel – Colaborarea cu echipa: foarte buna

Negoita Ionela – Colaborarea cu echipa a dus la aprofundarea unor idei noi

Buftea Georgeta – Participarea la cursuri a dus la imbunatatirea cunostintelor in cadrul unitatii noastre. Am avut o colaborare foarte buna cu lectorii.

Ciorba Paulina – Colaborare foarte buna cu lectorii echipei

Irimia Maria – Participarea la curs a fost pentru mine interesanta, m-a ajutat pe plan personal. Colaborarea cu echipa a fost onesta, intr-o atmosfera de intelegere si comunicare normala, fara niciun fel de incidente

Rusu Gina – Colaborarea a fost de bun augur pe plan profesional

Raciuca Claudia – Acest curs m-a ajutat foarte mult la locul de munca, am invatat foarte multe lucruri noi. Ni s-a predat si ni s-a explicat pe intelesul tuturor. A fost o colaborare foarte buna.

Andrei Simona – Este o echipa pregatita, prin urmare am putut colabora foarte bine. Am fost ascultati fiecare, s-a tinut cont de fiecare, astfel s-a ajuns la o buna desfasurare a cursului. Am invatat lucruri noi, am impartasit din experienta altor colegi, am lucrat in echipa.

Gondos Mariana – A fost o colaborare buna, materialele de informare au fost de calitate, prestatia lectorilor – deosebita.

Monanu Mioara – Colaborarea cu echipa a fost de bun augur, am obtinut noi cunostinte in acest domeniu.

Andreea Anisoara – Un curs este oricand binevenit deoarece nu se stie cand ai nevoie de o calificare in plus. Colaborarea cu echipa – fructuoasa.

Pascaru Elena – Acest schimb de informatii ne ajuta sa ne desfasuram activitatea mai bine. A fost o colaborare foarte buna si placuta.

Tanaselea Felicia – Am parcurs acest curs si am invatat lucruri noi, am cunoscut noi colegi. Pe viitor voi participa si al alte cursuri.

Enea Domnica – Am cunoscut o echipa de profesionisti cu care am colaborat foarte bine. Le multumesc pentru timpul acordat si pentru cele predate.

Cibotaru Angelica Marinela – Am invatat lucruri importante care ne vor prinde bine pe plan profesional.

Pohoncea Anica – Consider ca mi-am imbogatit cunostintele in meseria pe care o practic. Colaborarea cu echipa a fost una foarte buna, profesori bine pregatiti, cu mult calm si interes profesional.

Sileni Finica – Sunt foarte multumita de colaborare.

Arama Gabriela – Am beneficiat de o mai buna instruire, cunostinte noi si o alta perspectiva. Colaborarea cu echipa – foarte buna.

Cotles Ofelia – Participarea la cursuri a crescut calitatea cooperarii inter-umane. Colaborarea cu echipa de formatori a fost foarte buna.

Malinici G. – Cursul a fost foarte atractiv, am aprofundat multe informatii, foarte utile in viata de zi cu zi si la locul de munca. Colaborare foarte foarte buna.

Pahancea Ion – Cursurile m-au ajutat la imbunatatirea bagajului de cunostinte profesionale. Sunteti foarte buni profesionisti. Colaborare excelenta!

Hanganu Ioan – A fost un curs organizat foarte bine, o echipa de nota 10. Va multumim!

Popescu Lacramioara – Colaborarea a fost buna, ambientul placut, predarea pe intelesul tuturor.

Bujor Valentina Florentina – Tot ce ni s-a predat la cursuri ne este de folos, atat la serviciu, cat si in viata de zi cu zi. Colaborarea cu echipa a fost foarte buna.

Arama Maria Mihaela – Echipa a dat divada de un inalt nivel de pregatire, rabdare, a cautat sa ne invete cat mai multe lucruri.

Diaconu Daniela – Am invatat lucruri noi, am avut o colaborare buna cu toata echipa. Multumim.

Avram Maria – Colaborarea cu echipa a fost foarte foarte buna.

Fleschiu Simona – “Participarea la cursul Manager in turism m-a ajutat pe plan profesional imbunatatindu-mi cunostintele, ajutandu-ma sa pot lua cele mai bune decizii in anumite situatii. Echipa profesionista, colaborarea a fost foarte buna. Tineti-o tot asa!”

Ganea Steluta – “O echipa foarte bine pregatita care mi-a largit foarte mult perspectivele pentru viitor. Va multumesc!.”

Alexandra Ionescu – “Am simtit ca benefica participarea la cursuri, insufletita de profesionalismul si pasiunea pentru turism a tuturor formatorilor din proiect, oameni care ne-au impartasit din experienta lor si ne-au motivat sa ne apropiem, cu toata responsabilitatea, de acest domeniu minunat, ne-au insuflat arta de a fi un manager de valoare in turism. S-a lucrat direct, am fost incurajati sa punem intrebari, sa ne exprimam punctele de vedere proprii, am discutat cazuri concrete. Intreaga echipa Eurodezvoltare (atat formatorii romani cat si cei italieni) au conlucrat minunat si au transformat cursul intr-o experienta de neuitat. Cu multumiri deosebite, Alexandra Ionescu”

Odagiu Elena – “Participarea la aceste cursuri a fost benefica pentru locul meu de munca (receptioner) si pentru mine personal, deoarece sunt o presoana deschisa, iubitoare de nou, iar aceste cursuri m-au ajutat sa ma dezvolt. Colaborarea cu echipa dvs. merita +10. Medoda de predare, apropierea de noi ca si cursanti, m-a facut sa ma simt ca o parte a echipei, si va doresc cat mai multe reusite pe viitor.”

Anton Elena – “S-a realizat un schimb de experienta folositor noua, ni s-a acordat o atentie deosebita. Am invatat ca trebuie sa tratam cu respect pe toti turistii si sa promovam tot ceea ce ne reprezinta: istoria, cultura, natura noastra. Multumim pentru acesta ocazie unica”

Lungeanu Georgeta – “Am avut foarte multe de invatat. Organizatorii au fost foarte atenti. Suntem multumiti in totalitate.Sunteti extraordinari, o echipa minunata cu care imi doresc sa mai colaborez si pe viitor.  ”

Anghelovici Monica – “Participarea la cursuri m-a ajutat foarte mult! Am invatat amanunte interesante despre departamentul de cazare. Echipa – profesionista.”

Fabiana Popa – “O echipa exceptionala. Va multumesc.”

Boldizsar Gabriela – “Am avut multe de invatat. Sunteti o echipa de nota 10 si mi-a facut placere sa colaborez cu voi ”

Gurau Edward Daniel – “Echipa – extraordinara.”

Georgescu Georgiana Ruxandra – “Mi-am imbunatatit cunostintele generale, m-au ajutat sa inteleg mai bine activitatile si situatiile particulare. M-au format profesional. Echipa profesionista cu oameni de calitate si bine pregatiti”

Adrian Sofron – “Cursurile m-au ajutat la cunoasterea domeniului in care activez, cunoasterea tendintelor in sectorul hotelier, evolutia in bine a sectorului studiat. Colaborarea cu echipa Eurodezvoltare a fost buna. Un plus pentru ca se pun la dispozitie toate datele necesare dezvoltarii si formarii prin acest curs.”

Nastasa Andrei – “Consider ca participarea la cursurile din cadrul acestui proiect este una benefica pentru mine pe plan profesional. Colaborarea cu echipa a fost foarte buna.”

Isac Laura – “Cursurile au reprezentat acumularea de experiente noi, cunoasterea unor persoane interesante, cu experienta, vizitarea unor locuri deosebite. Echipa: profesionista, bine organizata, alcatuita din oameni competenti si cu experienta.”

Anghelovici Ciprian – “Colaborarea cu echipa: foarte buna, fructuoasa. Echipa bine organizata.”

Dobrea Daniela – “A fost o experienta deosebita din care am invatat multe lucruri noi.”

Oancea Cristian – “Echipa a fost comunicativa. Am putut acumula cunostinte folositoare in desfasurarea activitatii viitoare”

Costache Victoria – “O echipa cu profesionisti adevarati”

Ignatescu George Aristide – “Am invatat la cursuri despre dezvoltarea firmei in domeniul turistic, despre aspecte legate de conducerea unei unitati cu profil turistic. Echipa a fost flexibila si dispusa sa rezolve orice situatie cu care ne-am confruntat ”

Dragan Ioan – “Acest curs m-a ajutat foarte mult pe plan personal si in cariera. Sunteti o echipa foarte buna. Am avut o colaborare foarte buna.”

Iordache Adrian – “Colaborare buna, echipa comunicativa. Cursurile m-au ajutat sa acumulez noi cunostinte.”

Porojan Cristian – “Participarea la crusurile din cadrul acestui proiect m-au ajutat in primul rand pe plan profesional, imbunatatindu-mi bagajul de cunostinte din domeniul ospitalier. Colaborarea cu echipa dvs. consider ca a fost una foarte reusita”

Cartof Roxana Andreea – “Participarea la cursurile din cadrul acestui proiect m-a ajutat la dezvoltarea personala si in cariera. Din punctul meu de vedere, am avut parte de o colaborare cu o echipa de profesionisti, cu care am avut o experienta placuta”

Lungu Simona – “Ca si cofetar, acest curs m-a ajutat prin avansare la locul de munca, prin cresterea nivelului de salarizare. Am invatat lucruri noi care m-au ajutat si am ajuns la scopul dorit. Echipa EURODEZVOLTARE e o echipa despre care se poate vorbi numai de bine. Am colaborat foarte bine, nu am avut probleme, iar din punctul meu de vedere rezultatul este foarte foarte bun.”

Anghel Dan – “Prin participarea la cursurile din proiect am reusit sa acumulez multe cunostinte, obtinand o noua calificare ca Manager in activitatea de turism, ceea ce face ca pe piata muncii sa-mi pot gasi usor un nou loc de munca. Colaborare foarte buna. Formatori bine pregatiti. Cooperare foarte buna.”

Mihaela Ghica – “Colaborare eficienta, flexibilitate, deschidere, profesionalism. Pe plan profesional, cursurile m-au ajutat in dezvoltarea aptitudinilor manageriale. Pe plan personal – dezvoltare networking.”

Petcu George Alin – “A fost o colaborare fructuoasa, din care am avut foarte multe de invatat. Participarea la cursuri mi-a largit orizontul, mi-a impiedicat plafonarea.”

Voicu Florian – “Am invatat lucruri utile in cariera. Am colaborat foarte bine cu echipa, membrii s-au comportat pe masura asteptarilor: intelegatori, rabdatori cu cursantii.”

Florea Marius – “Participarea la cursuri m-a ajutat in dezvoltarea profesionala datorita experientei echipei formatoare, care a dovedit profesionalism, eficienta, seriozitate”

Marinescu Andreea Mihaela – “Colaborarea cu voi poate fi caracterizata prin adaptabilitate, inovativitate, solicitudine. Participarea la cursuri m-a ajutat si in dezvoltarea relatiilor interpersonale cu colegii”

Mazilu Anisoara – “Sunteti extraordinari si va multumim cu adevarat, sunteti profesionisti, faceti totul cu simt de raspundere. Totul a fost OK. Organizatorii sunt niste oameni extraordinari si chiar si-au dat interesul ca totul sa decurga bine.”

Alexandru Zelca – “Participarea la cursurile din cadrul acestui proiect a avut o influenta pozitiva atat in cariera cat si pe plan personal”

Iulia comanescu – “Consider ca am invatat lucruri noi care ma vor ajuta pe viitor. Echipa a fost comunicativa, profesionista”

Andreea Olteanu – “Cursurile mi-au oferit deschidere catre noi experiente”

Sofronea Marius Dumitru – “Schimburile de experienta traite mi-au largit orizontul. Colaborare cu voi placuta, eficienta”

Busila Paula – “Prin intermediul acestui curs am descoperit multe lucruri noi si interesante. Colaborarea cu echipa a fost foarte buna.”

Cercel Marius Doru – “O colaborare placuta in care am avut multe lucruri de invatat. La cursuri am avut posibilitatea de a interactiona direct cu profesorul indrumator si m-am confruntat cu multe situatii la care este expus seful de receptie”

Stama Iulian – “Colaborarea cu echipa voastra – foarte utila. Cursurile m-au ajutat in evolutia pe plan profesional (ca schimb de experienta)”

Mereuta Ionut – “Colaborare simpla, eficienta. Cursurile m-au ajutat la imbunatatirea cunostintelor si la dezvoltarea oportunitatilor profesionale intr-un domeniu in care deja activez”

Antonescu Ion Daniel – “Participarea la cursuri mi-a adus imbunatatirea cunostintelor si noi oportunitati in cariera.”

Botean Andra – “Echipa s-a ocupat de toata infrastructura cursului cu succes. Am cunoscut vectori cu experienta care au adus un plus de valoare cursului pe care l-am urmat. De asemenea, discutiile libere au constituit piatra de temelie pentru dezvoltarea afacerii mele.”

Crismaru Vasilica – “Echipa EURODEZVOLTARE si-a respectat toate angajamentele, fara nicio problema. Impreuna cu ei am capatat experienta.”

Stefu Andreea – “Cunostintele acumulate la curs si vizita de studiu in Italia ma ajuta sa fac o paralela intre serviciile si ofertele prezentate de ambele tari. Am primit toate informatiile solicitate.”

Balan Dorina – “Colaborarea cu echipa este foarte buna si foarte corecta.”

Elisei Genoveva – “Cursurile ma ajuta sa avansez in cariera, sa invat lucruri noi. Colaborarea a fost frumoasa, as repeta experienta ori de cate ori as avea ocazia. Echipa este serioasa, de incredere.”

Ianosi Bianca – “Am cunoscut noi persoane, am experimentat situatii noi. Prin discutiile libere avute la cursuri am descoperit lucruri practice pe care le putem folosi si pe plan personal.

Mardaru Daniel – “Colaborarea cu echipa – un succes!”

Antonescu Cristina – “Am acumulat informatii folositoare in dezvoltarea unei activitati in domeniul turismului si am stabilit contacte cu presoane care activeaza in domeniu. Echipa de proiect este amabila, deschisa, informatiile au fost oferite la timp.”

Negovici Ana Maria – “Participarea la acest curs mi-a deschis noi viziuni asupra activitatii de manager in turism. Metodele noi de aplicare privind intreaga activitate manageriala a unui complex turistic, au facut din acest curs punctul forte al informatiilor primite. Munca in echipa a fost foarte importanta iar informatiile primite au fost foarte utile pentru buna desfasurare a cursului”

Serban Alexandru – “Cursul m-a ajutat sa avansez, sa-mi dezvolt cunostintele atat in domeniul cofetariei, cat si pe plan personal. O colaborare foarte buna, multumesc intregii echipe!”

Zaharia Ioana – “Participarea la cursurile din cadrul acestui proiect precum si vizitarea unor noi locatii si legarea unor noi prietenii m-au ajutat sa acumulez noi cunostinte in domeniu.

Prodea Danut – “O experienta foarte buna”

Ilie Stefana – “Cursurile m-au ajutat sa capat mai multa experienta. Colaborarea cu organizatia este foarte buna.”

Stoica – “EURODEZVOLTARE e o echipa care si-a respectat toate angajamentele. Avem cuvinte numai de lauda. E o echipa exceptionala. Multumim pentru tot ce am avut de invatat din aceasta experienta.”

Stanciu Mihaela Gratiela  - “Un curs interesant, bine organizat, care cu siguranta ma va ajuta in cariera pe viitor. Echipa a fost deosebita, a oferit informatii si detalii extrem de interesante si necesare. Va multumesc!”

Jercan Andrei – “Cursul m-a initiat in activitatea hoteliera. O colaborare cu echipa foarte buna, deschisa. Lectorii au fost foarte apropiati de noi.”

Soare Catalin – “Cursurile m-au ajutat in primul rand in certificarea cunostintelor dobandite pe parcursul evolutiei mele in cariera, asimilarea de noi cunostinte si consolidarea celor existente. Am gasit la CCIPH o echipa foarte bine pregatita, documentata, insuflandu-mi energia necesara pentru a-mi satisface setea de cunoastere”

Zidaru Diana Alexandra – “Cursurile ma vor ajuta in viitor in dezvoltarea unei afaceri, elaborarea unui buget in cadrul companiei, gestionarea activitatii economice. Colaborarea cu echipa este un lucru esential, am facut schimb de experienta cu ceilalti parteneri din cadrul proiectului”

Fieraru Leonard – “D.p.d.v. profesional, participarea la cursuri m-a ajutat in mod deosebit (deoarece sunt manager de hotel) in coordonarea activitatii unui hotel. Colaborare eficienta, placuta si interesanta”

Tanase Luiza – “Am invatat foarte multe lucruri noi pentru domeniul in care activez si de asemenea modalitatea de a le pune in practica. A fost o colaborare eficienta si prietenoasa cu toti membrii cursului”

Oprescu Adriana – “Cursul m-a ajutat in acumularea de cunostinte noi si fixarea cunostintelor vechi. Intreaga echipa e foarte bine bine pregatita”

Aloman Andreea – “O buna comunicare si sustinere din partea formatorilor si organizatorilor acestui curs”

Vasilescu Madalina – “Echipa foarte bine pregatita. Formatori si organizatori foarte bine pregatiti”

Albu Florin – “Cursul ma ajuta sa cunosc si sa inteleg foarte bine acest domeniu, informatiile sunt excelente si se imbina perfect cu partea practica. Echipa este minunata si te face sa te simti in largul tau la cursuri”

Ene Robert – “Cursul m-a ajutat din punct de vedere al orizontului ocupational, in sensul intelegerii mai aprofundate a unor aspecte specifice managementului hotelier. Echipa extraordinar de productiva, cu informatii specifice actualizate livrate intr-o maniera prietenoasa, deschisa si profesionista.”

Nutu Bogdan – “Colaborare foarte buna prin dinamica cursurilor si a continutului acestora; lectori cu o foarte buna pregatire profesionala”

Gurgui Florin – “Cursul m-a ajutat in aprofundarea elementelor de baza si dobandirea cunostintelor necesare in domeniu. Structura cursului bine definita”

Burgui Cristina – “Acest curs mi-a dezvoltat capacitatile organizatorice, manageriale.”

Facalet Botezatu Laura Cristina – “Cursul mi-a oferit un overview corect si complex asupra activitatii de turism si m-a ajutat sa articulez premisele unui potential plande afacere in domeniu. Echipa a dat dovada de un real suport pe tot parcursul activitatii si deschidere, astfel ca a castigat din partea mea toata increderea”

Dobre Claudia – “Acest curs m-a ajutat sa ma perfectionez, sa cunosc lucruri noi si ma va ajuta in viitor sa progresez, sa avansez”

Aprozeanu Ramona Georgiana  - “Participarea la cursuri m-a ajutat in cariera, am invatat sa fac preparate de inalta calitate. Sunteti foarte amabili, dornici de a ajuta.”

Dragan Ioana  – “Sunteti foarte buni.”

Calancea Madalina Mariana – “Participarea la cursuri reprezinta o perfectionare pentru cariera. Echipa e formata numai din oameni profesionisti si foarte amabili”

Ganea Steluta  – “Am evoluat foarte mult pe plan personal si mi-am imbunatatit cunostintele. Sunteti o echipa care da dovada de mult profesionalism”

Macovei Alexandra  – “Cursurile m-au ajutat, din punct de vedere al carierei, sa inteleg mai bine conceptele din domeniul hotelariei si limbajul specific acestuia. Pe plan personal m-a ajutat punandu-ma in legatura cu persoane din domeniu. Toti formatorii au colaborat bine atat cu mine cat si cu noi, ca echipa. Am primit de fiecare data toate materialele si informatiile necesare pentru o buna desfasurare a modulelor”

Chirita Marius  – “Participarea la acest proiect mi-a imbunatatit bagajul de cunostinte si odata cu acest lucru descopar ca ma pot concentra mai bine pe anumite aspecte neglijate pana acum. Colaborarea cu voi – foarte buna, exista comunicare, flexibilitate.”

Carmen Versescu – “Cursul m-a ajutat atat profesional cat si personal. Profesional deoarece imi ofera cunostinte noi si o abordare structurata asupra business-ului. Pe plan personal m-a ajutat pentru ca orice cunostinte noi sunt de folos. Colaborarea cu voi, ca echipa – foarte buna”

Florin Vasilescu Viorel – “Participarea la cursurile din cadrul acestui proiect mi-a imbunatatit cunostintele pe care le aveam si m-a ajutat sa inteleg mult mai bine acest domeniu. Colaborarea cu echipa dumneavoastra este foarte buna, oamenii din aceasta echipa fiind profesionisti in domeniu”

Serban Silviu – “Participarea la cursuri m-a ajutat prin realizarea importantei de a avea o imagine de ansamblu a tot ceea ce inseamna activitatea hoteliera, de la proiectare la exploatare. Comunicare foarte buna, profesori bine pregatiti si cu experienta in domeniu, fapt ce a dus la o buna structurare a cursurilor.”

Stoica Florin – “Aceste cursuri imi vor fi de mare folos pe plan profesional si de asemenea in cariera. Sunt destul de complexe si foarte interesante. Echipa excelenta si foarte prompta, tot timpul la dispozitie. ”

Tudor Anca Liliana – “Am invatat lucruri noi, utile. Cursul este bine sustinut. Echipa este profesionista, bine pregatita, cu devotament.”

Alexandru Dorina Tatiana – “Cursul m-a ajutat in optimizarea activitatii de management in cadrul agentiei, imbunatatirea comunicarii si relationarii cu clientii, dezvoltarea afacerii. Colaborarea cu voi este foarte buna, bazata pe interactiunea cu formatorii, utilizarea materialelor si mijloacelor moderne de instruire”.

Ivascu Simona – “Din punct de vedere profesional, participarea la curs m-a ajutat foarte mult in completarea cunostintelor si totodata in dezvoltarea afacerii pe care o conduc. Personal, am o parere foarte buna despre voi, am primit raspunsuri, indicatii si sfaturi intr-un timp foarte scurt, atat in sala de curs cat si la secretariat sau pe mail”.

Diana Don – “Participarea la cursuri ma ajuta pe plan personal sa avansez in proiectele pe care le dezvolt pe partea de turism. Sper ca pe viitor sa pot aplica si in agentie informatiile primite. Foarte buna colaborarea cu voi: primim informatii la timp, cursurile sunt de foarte buna calitate iar formatorii sunt excelenti: pregatire foarte buna, cunostinte si experiente relevante in domeniu.”

Racita Silvia – “Cursul m-a ajutat in dezvoltarea cunostintelor pe plan profesional. Pentru colaborarea cu voi – nota 10.”

Ghita Ionel  - “Participarea la acest curs mi-a dat o buna privire de ansamblu asupra domeniului in care activez si-mi perspectiva prin invatarea multor lucruri noi. Echipa: un colectiv unit, deschis si dornic sa ofere toate cunostintele de care dispun persoanelor inscrise la curs.”

Mambet Iuksel  – “Participarea la aceste cursuri mi-a fost de folos pentru a intelege responsabilitatile pe care le implica aceasta functie si modul de gestionare a problemelor specifice domeniului. Colaborarea cu echipa a fost excelenta.”

Rotar Ioan – “Cursurile m-au ajutat sa merg mai departe si sa profesez ca director de restaurant cu acte in regula. Consider colaborarea cu voi ca fiind benefica deoarece cadrele didactice au reusit sa ne determine sa invatam lucruri noi care ne voi ajuta in viitor in profesia noastra.”

Ticu George Daniel – “Participarea la acest curs m-a ajutat sa-mi imbunatatesc punctele slabe odata cu invatarea multor lucruri noi. Sunteti uniti, deschisi.”

Giunba M  – “Pe plan profesional ma ajuta foarte mult, deoarece tot timpul avem de invatat, ma ajuta sa avansez profesional la locul de munca. Cu voi am avut si avem o colaborare foarte buna, am discutat pe fiecare subiect, am comunicat foarte bine pentru a intelege si a ne fi de folos in activitatea noastra profesionala.”

Ghizu Gelu  – “Participarea la cursuri m-a ajutat in dobandirea cunostintelor referitoare la formarea pe plan profesional. Am comunicat si discutat in echipa, sunt foarte multumit ca am facut parte din aceasta echipa.”

Geampalia Georgiana – “Acest curs m-a ajutat in acumularea unor noi cunostinte in domeniul meu de munca. Echipa este profesionista.”

Puia Mariana Alina – “Participarea la cursurile din cadrul acestui proiect m-au ajutat atat pe plan personal cat si in cariera. Colaborarea a fost foarte buna. Am invatat foarte multe lucruri noi.”

Dumitru Marius – “Participarea la cursurile acestui proiect m-a ajutat la imbunatatirea cunostintelor despre marketing, sa-mi extind viziunea asupra planurilor de afaceri. Am colaborat foarte bine cu echipa, am fost sprijiniti, am invatat lucruri esentiale cu privire la management.”

Caldare Mihaela – “Participarea la curs ma ajuta sa cunosc si sa invat multe despre unitatile comerciale. Colaborarea cu voi – bazata pe incredere, respect si asimilarea multor cunostinte cu privire la profesia urmata.”

Grigorescu Cristian – “Pentru simplul fapt ca am avut acesta colaborare cu dumneavoastra, s-au schimbat multe, mai ales in cariera pe care mi-am ales-o. Colaborarea cu dvs. este folositoare pentru cei care doresc o cariera in acest domeniu. Pe mine acesti profesionisti m-au ajutat sa-mi indeplinesc mici idealuri in cariera. Felicitari pentru toata echipa dvs. de profesionisti.”

Adam Cristian – “Participarea la cursuri m-a ajutat atat pe plan personal cat si profesional deoarece aceste certificate sunt recunoscute la nivel international si ne vor ajuta si pe viitor. Suntem foarte multumiti de modul in care suntem informati si de serviciile primite.”

Dobre Claudia  – “Acest curs m-a ajutat sa ma perfectionez, sa invat lucruri noi, ma va ajuta si in viitor sa progresez. Imi place foarte mult colaborarea cu acesta echipa, invatam foarte multe lucruri noi. Sunteti cei mai tari!”.

Todericiu Florian Ion – “O noua calificare, o noua oportunitate de afacere. Colaborarea cu voi – foarte buna”

Tudorache Maria – “Super, sunteti cei mai tari. Participarea la cursuri mi-a adus avansare la locul de munca, acumularea mai multor cunostinte”

Staicut Mariana – “O echipa profesionista, serioasa”

Dochia Claudia Georgiana – “ Colaborarea a fost buna, ni s-au dat toate informatiile de care am avut nevoie”

Florea Valentin – “In acest proiect am invatat ca lucrul in echipa ma ajuta sa-mi ating scopul. O echipa tanara, unita si mereu deschisa”

Vasile Ioana Roxana – “ Am participat la cursul de Bucatar iar acest lucru mi-a oferit sansa de a avansa in functie la locul de munca. Lucrul in echipa cu voi a fost foarte bun”

Mihaila Rodica – “Foarte buna colaborarea!”

Croitoru Cristina – “Participarea la acest curs m-a ajutat sa invat multe lucruri frumoase. Colaborare foarte buna”

Florea Iulian – “Am invatat lucruri noi si utile”

Serbulea Elena Izabela – “Colaborare foarte buna, deschidere si intelegere”

Bitu Daniela – “ Colaborarea a fost super OK”

Zahariea Maria – “Participarea la curs ne-a ajutat sa invatam lucruri noi, sa obtinem o calificare. Sunteti o echipa profesionista care s-a tinut de cuvant”

Vicol Danut – “Colaborare extraordinara”

Bobeica George – “Colaborare extraordinara, precisa, clara si foarte organizata. O experienta profesionala in plus care cu siguranta ma ajuta la locul de munca”

Serbu Maria – “Colaborare deosebit de buna”

Zeldea Bianca – “Participarea la cursuri ma ajuta foarte mult in cariera pentru ca, datorita acestui curs, sunt foarte sigura si informata in meseria mea. Consider ca sunteti o echipa minunata de la care orice persoana are numai lucruri bune de invatat”

Stanciu Safta – “Participarea la cursurile din cadrul acestui proiect m-a ajutat inclusiv pe plan personal. Colaborarea cu dvs. ca echipa a fost buna, am lucrat bine in echipa”

Crangasu Vasile Alexandru – “Cursurile m-au ajutat in imbogatirea cunostintelor culinare, esentiale in meseria pe care o practic. Colaborare foarte buna!”

Lemnaru Coste-Valentin – “Participarea la curs mi-a adus cunostinte esentiale care au condus la o mai buna remunerare. Colaborarea cu voi ca echipa a fost facila si placuta”

Raducanu Nicusor – “O colaborare foarte buna”

Popa Cristian – “Cursurile au continut foarte multe lucruri noi si interesante, acestea m-au ajutat foarte mult pe plan personal, in acelasi timp imbunatatindu-mi cunostintele generale. Colaborarea a fost foarte buna, toate persoanele cu care am intrat in contact au fost foarte prietenoase, orice problema s-a rezolvat foarte repede, asadar consider ca aveti o echipa de 5 stele!”

Grigorescu Cristi – “Participarea m-a ajutat pe toate planurile. Echipa foarte buna”

Motaianu Cornelia – “Participarea la cursuri mi-a adus posibilitatea practicarii unei noi meserii. Comunicarea cu echipa: usoara si deschisa”

Lionte Stela – “Experienta castigata mai ales in vizita de studiu in Italia – o alta viziune in ceea ce priveste activitatea intr-o pensiune turistica. Am fost impresionata de spiritul de echipa al organizatorilor, de modul in care am fost integrati in echipa.”

Silaghi Adriana – “Colaborarea a fost una foarte buna”

Memet Melat Melania – “O colaborare buna si de bun augur”

“Cursul absolvit m-a ajutat in formarea profesionala si in perfectionarea calitatilor personale. Colaborarea cu echipa a fost una de succes” – Pantazi Mihaela

“Cursul mi-a oferit posibilitatea de a ma dezvolta si personal” – Cobeanu Maria

“Colaborarea cu echipa: foarte buna” – Ducu Gheorghe

“Aceasta participare la cursuri ma formeaza ca om si ma pregateste pentru o noua meserie. O colaborare foarte buna.” – Dragomir Ana

“Au fost o echipa extraordinara” – Terecoasa Maria Ancuta

“Cursul mi-a oferit o calificare si o meserie sigura. Colaborare foarte buna!” – Serbanica Georgeta

“Colaborarea cu cursantii a fost foarte buna, un proiect foarte serios” – Dinu Mihaela

“Participarea ne-a ajutat in formarea unei cariere. Un proiect serios, sunt foarte multumita de aceasta experienta pe care as repeta-o” – Branza Aura Mihaela

“Imi voi gasi un loc de munca mai usor. Echipa: comunicativi si deschisi la orice problema a intervenit” – Chirita Adrian

“Am acumulat experienta si am obtinut o calificare. O colaborare foarte placuta, o echipa extraordinara” – Matei Adrian Daniel

“Participarea la curs m-a ajutat in cariera” – Patriche Marian

“O colaborare frumoasa, interesanta” – Radu Roxana Nicoleta

“O sa ma ajute sa gasesc mai usor un loc de munca in acest domeniu” – Grigoras Mihaela

Stanciu Mihaela Gratiela  - “Un curs interesant, bine organizat, care cu siguranta ma va ajuta in cariera pe viitor. Echipa a fost deosebita, a oferit informatii si detalii extrem de interesante si necesare. Va multumesc!”

Jercan Andrei – “Cursul m-a initiat in activitatea hoteliera. O colaborare cu echipa foarte buna, deschisa. Lectorii au fost foarte apropiati de noi.”

Soare Catalin – “Cursurile m-au ajutat in primul rand in certificarea cunostintelor dobandite pe parcursul evolutiei mele in cariera, asimilarea de noi cunostinte si consolidarea celor existente. Am gasit la CCIPH o echipa foarte bine pregatita, documentata, insuflandu-mi energia necesara pentru a-mi satisface setea de cunoastere”

Zidaru Diana Alexandra – “Cursurile ma vor ajuta in viitor in dezvoltarea unei afaceri, elaborarea unui buget in cadrul companiei, gestionarea activitatii economice. Colaborarea cu echipa este un lucru esential, am facut schimb de experienta cu ceilalti parteneri din cadrul proiectului”

Fieraru Leonard – “Dpdv profesional, participarea la cursuri m-a ajutat in mod deosebit (deoarece sunt manager de hotel) in coordonarea activitatii unui hotel. Colaborare eficienta, placuta si interesanta”

Tanase Luiza – “Am invatat foarte multe lucruri noi pentru domeniul in care activez si de asemenea modalitatea de a le pune in practica. A fost o colaborare eficienta si prietenoasa cu toti membrii cursului”

Oprescu Adriana – “Cursul m-a ajutat in acumularea de cunostinte noi si fixarea cunostintelor vechi. Intreaga echipa e foarte bine bine pregatita”

Aloman Andreea – “O buna comunicare si sustinere din partea formatorilor si organizatorilor acestui curs”

Vasilescu Madalina – “Echipa foarte bine pregatita. Formatori si organizatori foarte bine pregatiti”

Albu Florin – “Cursul ma ajuta sa cunosc si sa inteleg foarte bine acest domeniu, informatiile sunt excelente si se imbina perfect cu partea practica. Echipa este minunata si te face sa te simti in largul tau la cursuri”

Ene Robert – “Cursul m-a ajutat din punct de vedere al orizontului ocupational, in sensul intelegerii mai aprofundate a unor aspecte specifice managementului hotelier. Echipa extraordinar de productiva, cu informatii specifice actualizate livrate intr-o maniera prietenoasa, deschisa si profesionista.”

Nutu Bogdan – “Colaborare foarte buna prin dinamica cursurilor si a continutului acestora; lectori cu o foarte buna pregatire profesionala”

Gurgui Florin – “Cursul m-a ajutat in aprofundarea elementelor de baza si dobandirea cunostintelor necesare in domeniu. Structura cursului bine definita”

Burgui Cristina – “Acest curs mi-a dezvoltat capacitatile organizatorice, manageriale.”

Facalet Botezatu Laura Cristina – “Cursul mi-a oferit un overview corect si complex asupra activitatii de turism si m-a ajutat sa articulez premisele unui potential plande afacere in domeniu. Echipa a dat dovada de un real suport pe tot parcursul activitatii si deschidere, astfel ca a castigat din partea mea toata increderea”

Dobre Claudia – “Acest curs m-a ajutat sa ma perfectionez, sa cunosc lucruri noi si ma va ajuta in viitor sa progresez, sa avansez”